Acum, ca ne-am linistit, mai ales ca nu e prima oara cand sunt intampinat in asemenea maniera la revenirea in tara, dati-mi voie sa va povestesc ceva frumos.
Pe 4 ianuarie 2009 s-a incheiat la Tate Britain un eveniment Francis Bacon. Eveniment la care am fost de patru ori. E foarte important sa ai asemenea bule de aer. Inca oscilez intre a elogia artistul si spatiul care l-a gazduit si a ma enerva din nou uitandu-ma la peisajul artistic romanesc.
Spre exemplu, la Tate Modern, in aceeasi perioada, a fost expozitia Mark Rothko si, uitandu-ma la deja traditionalele compozitii, ma gandeam ce-ar fi sa le fi pictat mai mici, mai urat si pe patratul mic din centrul patratului-cadru sa fi scris Prolog...
Intrebare: v-am stricat seara? Si ei mie. Dar haideti sa revenim.
Francis Bacon. Ca sa fiu sincer, trebuie sa incep prin a spune cat de surprins am fost sa vad cum arata de fapt suprafetele acestor picturi. Ansamblul, privit regulamentar, este impecabil. Forma, continut, metacontinut, tot ce ne lipseste noua. Dar pe masura ce ma apropiam, am observat cat de repede si de frust au fost pictate. Sunt unele picturi care iti rezerva surprize extrem de spectaculoase cand le privesti de mult prea aproape. La Francis Bacon, aceasta “indiscretie” m-a facut sa exclam cat de bine si de clar stia ce face!
Despre artistul in cauza stim cu totii ce s-a publicat si ce s-a filmat si, cu toate acestea, parca lipseste ceva din imaginea lui publica. Ca sa nu ne indepartam prea mult de realitatile cotidiene, ma simt obligat sa dau exemplu mostrele de elucubratie estetica care substituie opera de doi bani sau opera inexistenta a majoritatii artistilor romani. Ca sa dau un exemplu ilustrativ, am sa va propun un mic dialog imaginar, de fapt o intrebare artistica romaneasca si un inchipuit si meritat raspuns din partea lui Francis Bacon.
- Credeti ca o exprimare a materiei unui finit desenabil, care fiinteaza caleidoscopic si ciclic in marele ansamblu transcendental al unui program, care pe langa faptul ca este teoretic, este si un tip si un tipar, de la grecescul typos, al unui fel sublim de comportament practic si de conduita estetica?
-How the fuck should I know?
Desi speculez (dar doar in ceea ce-l priveste pe Bacon), va garantez, cu tot ce mi-a mai ramas nealterat, ca Bacon asa ar fi raspuns. Bineinteles, fortand realitatea istorica si limitele bunului simt si bagandu-i in casa lui Francis Bacon un asemenea animal.
Avem dreptul la trei incercari si, in consecinta, pentru a doua oara, revenim. Prima oara l-am vazut pe Francis Bacon, rectific (se vede ca sunt din Romania), nu l-am intalnit niciodata pe Francis Bacon, vorbeam despre lucrarile lui, lucrari pe care le-am vazut reproduse intr-un numar al revistei Beaux-Arts, daca nu ma insel, din 1990. Primul soc a fost faptul ca, desi imi era extrem de familiar, nu puteam sa il compar cu nimic, mai ales pentru ca locuiam in Bucuresti. Si pe vremea aceea lucrurile aratau aproape la fel. Chiar imi aduc foarte bine aminte ca erau, intr-adevar, mult prea putin diferite, din pacate.
Desi pe vremea aceea parea de neimaginat sa plec din tara doar pentru o expozitie, nu a mai durat mult pana cand am reusit sa o fac, si m-am dus orbeste, dar au trecut optsprezece ani pana cand am reusit sa vad exact ceea ce imi propusesem sa vad, plus Rothko.
As vrea ca Romania sa isi permita sa expuna macar cateva nume in muzee, nume importante din arta moderna si contemporana. Sa faca adevarate retrospective, sa se chinuie sa gaseasca comisari de valoare si sa repare in acest fel lipsa unei sarje serioase de arta romaneasca. M-am interesat pe Internet si nu am gasit nici un departament de studii si politici curatoriale, in nici un oras din Romania. Si se vede. Ultima expozitie mare, coerenta, valoroasa si romaneasca am vazut-o la Bucuresti in 1997, cand a avut loc ultima retrospectiva Corneliu Baba. Avem si noi un artist din garda veche si nu stim ce sa facem cu el. Singurul lobby PR-istic i-l fac cativa fosti studenti de-ai lui, ajunsi si ei aproape la batranete.
Ca sa ma opresc aici si sa leg cumva finalul acestui text de debutul celui ce va urma, uitati-va un pic la ce-a trimis, in repetate randuri, Romania, la Bienala de la Venetia. Si cand spun Romania, nu va inchipuiti douazeci de milioane de cetateni constiinciosi, ci o mana de oameni care, absolut inexplicabil, a ajuns sa hotarasca ce este si ce nu este demn si valoros.
Va pup!
Bedrul
1 comentarii:
Bine grait
Trimiteţi un comentariu